Bucati din timp

Imi revin, treptat. Usor si sigur cu pasi marunti.
Nu am mai plans de doua saptamani, mi se pare o vesnicie de cand te-am lasat zambind in salonul acela promitandu-ti ca ajung mancare a doua zi dimineata. A doua zi m-am dus, dar cu ochii umflati de plans si cu dorinta de a auzi ca au incurcat pacientii, ca tu esti bine si ca o sa merg acasa razand gata sa fac mancarea pe care ti-am promis-o. In schimb am ales cosciugul si am primit bunurile tale.
Au urmat trei zile amortite in care oscilam intre disperare, oboseala si impacarea cu ideea ca nu e un cosmar si ca nu o sa ma trezesc. A fost pentru prima data in viata mea cand am sperat din toata inima ca visez. Cateodata chiar m-am autoconvins.
Inmormantarea a fost rapida, stiu doar ca am plecat de langa mormant. Ca am intors spatele cand au pus capacul si ca am repetat de prea multe ori ,,nu pot!"
Acum am bucati din zilele alea revenind, ca niste blocuri de ciment pravalindu-se peste mine.
Fara sa ma gandesc la tine, fara sa privesc vreun lucru care sa-mi aminteasca pe loc de tine, imi revin bucati din timpul in care credeam ca o sa mor de prea multa durere.
Au trecut 40 de zile. Te-am visat aproape in fiecare seara. De fiecare data te readuc la viata si te implor sa mai stai cu mine si sa ai grija de inima ta. De fiecare data imi spui sa te las sa fii linistit, sa nu te mai intorc.
Te iubesc!
Si promit ca o sa te las sa te odihnesti, doar ca trebuie sa intelegi ca si mie imi e greu.