Sunt absolut convinsa ca noi oamenii nu suntem suflete ci avem suflet. Cand ne nastem, vin ursitoarele la noi si ne dau o cantitate anume de suflet pe care trebuie sa o folosim pe parcursul vietii. O cantitate limitata. Unora le dau mai mult suflet, altora mai putin. Mie mi-au dat mult suflet, dar mi-au ursit sa pun cate o bucata din el cu foarte mare usurinta, in fiecare om drag ce-mi iese in cale.
Mi-au ursit sa nu las creierul sa stea in calea sufletului. Acum, dupa aproape 24 de ani, am ramas fara suflet. L-am pus in toti oamenii care nu meritau, iar ei l-au luat si l-au aruncat la gunoi de parca le daruisem o pereche de sosete. Nu e vina lor. E vina mea. Am ajuns sa nu-mi mai pese, sa fiu o egoista nesimtita care se gandeste doar la fericirea ei. Credeam ca a-i face pe altii fericiti este scopul meu, ca daca daruiesti o bucatica de suflet poate-poate unul dintre oamenii aia apreciaza si au grija cum sa se poarte cu el. Acum...nu mai cred decat ca nu mai am ce da, nu mai am nicio bucata ramasa spre a o dona. Nu mai am putere sa iubesc si sa-mi pese. Nu mai am cu ce sa iubesc si sa-mi pese. Mi-a ramas doar indiferenta si ura. Eu care credeam cu tarie ca iubirea schimba universuri si muta muntii am ajuns sa cred ca n-are rost sa iubesti. Are rost insa sa nu-ti mai pese. Poate sunt asa pentru ca undeva mi-a mai ramas un gram de suflet si trebuie sa-l protejez, spre a-l da in folosinta sau nu, nu ma mai intereseaza. Ziceam acu' ceva luni unei persoane dragi mie ca n-am ce pierde daca las garda jos si iubesc cu toata fiinta mea. Am pierdut o bucata sanatoasa din suflet la o saptamana dupa ce i-am zis asta. Acum, l-am pierdut pe tot. L-am dat. Macar de v-ar folosi la ceva, voi astia care pe merit sau nemeritat v-ati mai intregit colectia de bucatele de suflet. Vreau sa cred ca exista o fiinta in lumea asta care sa-mi dea si mie o bucata din sufletul lui/ei. Promit ca n-o s-o dau mai departe, ca o sa o protejez cu toata fiinta mea. N-am primit pana acum asa ceva si ma indoiesc ca exista cineva care sa o faca la fel de neconditionat cum o faceam si eu. Pana atunci, cu o foarte mare indiferenta si un gram de ura va salut!
miercuri, 20 noiembrie 2013
luni, 18 noiembrie 2013
Minuni!
N-am crezut vreodata ca o sa ajung sa spun ,,o sa lupt si o sa iasa bine". De obicei spun simplu ,,imi bag picioarele" si imi plang singura de mila. Aseara m-am pus in pat strangand din dinti, cu lacrimile in ochi. Sunt ingradita, controlata si tratata ca un copil de 4 anisori. Normal ca imi sar fulgii. Normal ca trantesc. Normal ca bubui. Si asa cum m-am pus in pat si urmaream tavanul pe intuneric, mi-am spus un ,,Lasa ca poti, poti musca din ei si muta muntii, dar nu castigi nimic daca te revolti mai tare decat ai facut-o. Strangi acum din dinti si trece." uimitor, m-am linistit. Imi explorez limitele. Vad ce ar fi insemnat viata mea daca aveam o familie normala. Tac, plec capul cand stiu ca provoc mai mult decat trebuie, si scot pieptul cand toata fiinta mea urla. Nimeni nu e fericit cu mine aici, nici eu nu sunt, dar tot ce stiu e ca trece. Acum, am asta de facut, sa ma zbat, sa strang din dinti, sa ma supun cand trebuie si sa lupt sa plec de aici si sa nu ma mai intorc decat in vizite. Stiam ca locul asta e factor de motivare dar n-am crezut vreodata ca face minuni.
marți, 5 noiembrie 2013
Vant
Azi am mers brambura prin oras timp de o ora. Obosita moarta, cu umerii plecati si cu sentimentul ca o sa vomit de nervi. Nu nervi din aceia, explozivi, ci nervii pe care eram prea obosita sa ii explodez. Nervii aia...ca durerea de masea...
Ma gandeam ce vant ,,de raceala" bate...si la un moment dat m-am oprit pe banca. Nu sunt prima care s-a intrebat asta vreodata, dar cum ii urmaream pe oamenii care mi se perindau prin fata....m-am intrebat: ,,oare ei se asteptau sa ajunga unde sunt si sa fie ceea ce sunt sau si pe ei viata i-a facut sa schimbe directia?" Nu dau vina pe viata, cu toate ca am cativa Sfinti din calendar coborati in ,,cinstea" ei, dar nu mi-am imaginat ca o sa ajung aici. La un breakdown mental si fizic. Nu mi-am imaginat ca o sa ajung atat de jos incat sa nu mai am energie sa imi sparg paharele prin casa sau sa plang. Nu mi-am imaginat ca o sa plec capul vreodata in fata cuiva si o sa zic, bine...ai castigat, fa ce vrei cu mine. Mi se pare normal sa obosesti, nu poti lupta incontinuu. Asa ca ma folosesc de absenta mea din viata voastra ca sa ma obisnuiesc cu prezenta mea in viata altora. Sa ma ridic si sa ma lupt mai departe. Poate intr-adevar sunt o fiinta slaba si am renuntat prea repede, dar credeti-ma, in acest moment, nu-mi mai pasa!
Ma gandeam ce vant ,,de raceala" bate...si la un moment dat m-am oprit pe banca. Nu sunt prima care s-a intrebat asta vreodata, dar cum ii urmaream pe oamenii care mi se perindau prin fata....m-am intrebat: ,,oare ei se asteptau sa ajunga unde sunt si sa fie ceea ce sunt sau si pe ei viata i-a facut sa schimbe directia?" Nu dau vina pe viata, cu toate ca am cativa Sfinti din calendar coborati in ,,cinstea" ei, dar nu mi-am imaginat ca o sa ajung aici. La un breakdown mental si fizic. Nu mi-am imaginat ca o sa ajung atat de jos incat sa nu mai am energie sa imi sparg paharele prin casa sau sa plang. Nu mi-am imaginat ca o sa plec capul vreodata in fata cuiva si o sa zic, bine...ai castigat, fa ce vrei cu mine. Mi se pare normal sa obosesti, nu poti lupta incontinuu. Asa ca ma folosesc de absenta mea din viata voastra ca sa ma obisnuiesc cu prezenta mea in viata altora. Sa ma ridic si sa ma lupt mai departe. Poate intr-adevar sunt o fiinta slaba si am renuntat prea repede, dar credeti-ma, in acest moment, nu-mi mai pasa!
duminică, 3 noiembrie 2013
Amanet!
Mi-ai vandut bucatile de suflet furate, pe-o bere intr-o zi torida de vara!
Mi-ai vandut bucatile din suflet intr-o singura noapte!
Mi-am vandut sufletul intr-o singura zi, Satanei!
Satana mi-a dat puterea de a nu te mai visa!
Nu mai doare nimic, nu mai simt nimic, nu mai stiu sa simt nici macar un pic!
Mi-am vandut sufletul Satanei pentru liniste si pace!
Si am parte doar de nopti negre si zile senine,
Iar sufletul meu acuma zace in colivia de aur a Demonului meu!
Mi-ai vandut bucatile din suflet intr-o singura noapte!
Mi-am vandut sufletul intr-o singura zi, Satanei!
Satana mi-a dat puterea de a nu te mai visa!
Nu mai doare nimic, nu mai simt nimic, nu mai stiu sa simt nici macar un pic!
Mi-am vandut sufletul Satanei pentru liniste si pace!
Si am parte doar de nopti negre si zile senine,
Iar sufletul meu acuma zace in colivia de aur a Demonului meu!
Raspuns!
Nu asta mi-am imaginat...
Mi-am imaginat ca la 24 de ani o sa pun de un copil cu fiinta pe care o iubesc...
Nu asta...nu asa...
De aia sunt nefericita!
vineri, 1 noiembrie 2013
Nefericire!
N-am fost mai nefericita ca acum!
Si stiu ca o sa fiu si mai nefericita!
Dar pana acum stiam cum sa fiu dezamagita, furioasa, nesimtita...trista...
Nu nefericita...
This is new!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)