Ea era atat de trecuta prin viata incat era satula de toata lumea incat nu mai stia sa zambeasca. Trecuse ca prin urechile acului pe langa moarte, trecuse prin familii destramate, trecuse prin cosmaruri si sindrom de stres post traumatic, prin porcarii destule. In dimineata asta s-a trezit stiind ca trebuie sa fie vesela. Dar nu era. Il visase. Il visase razand de ea, aratand-o cu degetul, spunand ca nu e destul de buna, ca nu e destul. Se trezise nervoasa! Vroia sa rupa ceva gaturi, sa dea suturi in fund gratis. Dar a zambit. Parul ala carliontat si lung era atat de incalcit incat nu vroia sa se piaptene. O dureau toate. Se imbraca pentru ca sa mearga la spital, cu o banana, pentru prietenul ei. Se misca teleghidata, plina de analgezice, si se urca in masina. O dureau genunchii atat de tare ca abia schimba vitezele dar spitalul nu era departe. Era capabila sa mearga macar pana acolo. Cand ajunse pana la urma in fata salonului lui, mama lui i pusese mana in gat. Da, era vina ei ca el era acolo. Da, ea conducea motorul. Da, ea nu trebuia sa-l ia cu ea. Da, stia ca motorul se comporta diferit cu alta greutate pe el. Si totusi, s-a intamplat. Trecusera 2 luni si el era in aceiasi stare de leguma, ea era in recuperare. Zilnic mergea a el cu un iaurt si o banana, mica lor promisiune cu multi ani inainte ca nu conteaza in ce stare or sa fie, iaurtul cu banane nu poate fi refuzat. L-a privit din capatul camerei, l-a mangaiat pe par, ii crescuse atat de mult parul, incerca ea sa-l aranjeze..stia cum i-ar placea. Ii era teama sa mai vada macar un motor, dar dupa 2 luni atat de mult simtea ca vrea sa se urce pe vitezana si sa nu se mai gandeasca la nimic...in drum spre casa, in masina, se gandi serios sa se urce pe yamaha ei de fetite dulci si dragute si se hotari sa se urce pe ea. Abia reusi fara ajutor sa puna echipamentul pe ea. Simtea cum fiecare celula din corpul ei o luase razna. Cand porni motorul simti cum sunetul lui ii este dedicat legumei care primeste zilnic iaurt cu banane. Da, camionagiul care nu o vazuse nu era in inchisoare, nu se simtea razbunata. Isi luase ranga in rucsac, stia unde il gaseste...aflase toate informatiile de care avea nevoie dar incerca sa nu il nenoroceasca asa cum si-a imaginat in fiecare seara. Azi era ceva diferit...mai mult metan in aer sau ceva de genul era pornita pe shilodirea omului. A gonit jumatate de ora cum nu a facut-o niciodata, 3 echipaje de politie s-ar fi luat dupa ea dar nu mai reuseau sa tina pasul. S-a oprit exact in curtea intreprinderii in care omul acela muncea. L-a asteptat, inainte sa urce in camion...si a dat..a inceput sa dea, ca in sac, ca in ceva mort deja...era sange peste tot dar nu se oprea, dadea cu o ura de nedescris pana cand din omul acela n-au ramas decat bucati de carne imprastiate peste tot. Mainile ei incepusera sa o doara atat de tare ca avea senzatia ca si le-a smuls de la loc. A luat ranga, si-a pus-o in rucsac si a plecat. S-a dus la rau sa se spele, sa-si spele echipamentul, dar se imbibase cu sange, asa ca l-a dat jos si i-a dat foc. Ranga a spalat-o. S-a urcat inapoi pe motor si a ajuns acasa linistita. Acasa telefonul ei mobil era pe masa, il uitase ca de obicei. Erau 20 de apeluri nepreluate. Erau de pe telefonul mamei lui. Stia deja ce se intamplase. Isi pregatise hainele negre demult. Cand si-a dat seama, s-a imbracat cu ele, s-a urcat pe motor si a gonit inspre liniile de care ferata. Trenul trebuia sa treaca din clipa in clipa. Astepta...cand l-a auzit din distanta, si-a ambalat destul motorul.si a gonit inspre el...
Mai tarziu, in aceiasi zi, primeste un mesaj vocal: ,,Multumesc pentru banane si iaurt, se pare ca promisiunea e promisiune in orice situatie. Imi e foarte greu sa ma misc, am rugat-o pe mama sa te sune. Camionagiul ala a fost gasit imprastiat la munca. Ma gandeam ca putem trimite o coroana din partea noastra. Cand auzi mesajul, suna-ma sau mai bine, te astept maine, cu o banana si cu un iaurt! Auzi...te iubesc!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu