Lunecus

Acu ceva anisori eram la Balea Lac. Super oameni, super distractie si multa zapada. Si ca ma gandesc eu, sa urc pe dealul ala care da in sosea, sa ma misc putin. Si urc linistita. Vad ca zapada e din aia imbibata cu apa, si asa mi-a venit a doua si cea mai teribilista idee. Daca tot alunec asa de tare, hai sa nu cobor ca omu'normal, sa ma ,,dau" asa, in picioare pana jos. Si incep eu sa alunec voioasa pana cand imi pierd echilibrul, pic frumos pe spate, iau viteza si incep sa urlu cat ma tin plamanii ,,nuuuuuuuuuu!". imi bag mainile in zapada, ca matza las urme de ghiare pe zapada si ma opresc zburand fix in mijloc de drum, in fund, razand si cu lacrimi in ochi, nu de alta dar busitura n-a fost prea placuta. Aud de undeva comentarii gen ,,asta care urla-i a noasta!" si ma ridic, uda leoarca, injur de doua ori, zic un ,,am comis-o si pe asta" asa linistita si inghet pentru tot restul zilei. Bun. Ce-i cu asta poate va intrebati, inafara de faptul ca ati ras una buna pana aici. Ce se intampla cand ,,alunecam" in stari? Alunecam in ele voluntar? Si daca da, stim sa ne asteptam la o busitura, inghet si rusine?