Daca nimic in viata nu e permanent...de ce ne mintim ca e?
Si de ce ne comportam ca atare?
Chiar atat de idioti suntem?
Si daca nu suntem idioti...de ce nu realizam ca suntem pe margine de prapastie permanent?
Ca lipseste doar sa vina ceva, sau Cineva sa ne dea un sut.... sa ne aflam in locul nepotrivit la momentul nepotrivit sau Atropos sa zica ,,Ups! mi-a scapat!"
Si totusi acum doar un citat subliniat in cartea aia, prima carte cumparata din salariul meu, ma fascineaza:
,, Unii au parte de nenorociri, altii de obsesii. Care sunt mai de plans?"
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Am dat de asta cotrobaind dupa hartoage...l-am scris pe ziar... Ma doare golul din mine atat de tare, ca noaptea, cand e linistea mai ma...
-
De cand eram mica sunt obisnuita sa-mi fie dor. Cat aveam?! 4 ani si ma lua bunica pe tren sa merg sa-mi vad oamenii. Si plangeam cand ven...
-
I'm sad. I am really sad. Nu stiu de ce, nu stiu ce s-a intamplat, vreau sa plec, sa iau o masina si sa conduc catre nicaieri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu