De cand eram mica sunt obisnuita sa-mi fie dor.
Cat aveam?! 4 ani si ma lua bunica pe tren sa merg sa-mi vad oamenii.
Si plangeam cand veneau si trebuiau sa plece.
Si timpul langa ei...trecea atat de repede...
Cand stiam ca trebuie sa vina, stateam in geam pana vedeam masina parcand in fata portii...
Si urlam cat puteam ca au venit...
Apoi am crescut. Am prins radacini.
Insa cand ma prindea dorul...
Eram acelasi copil de 4 ani care nu stia ce sa faca!
Si a trecut timpul...si nu a mai fost greu!
Am devenit imuna!
Cel putin asa credeam...
Am subestimat Dorul!
-
"Let Me Be Myself" I guess i just got lost Bein' someone else I tried to kill the pain Nothin ever helped I left myself...
-
Daca nimic in viata nu e permanent...de ce ne mintim ca e? Si de ce ne comportam ca atare? Chiar atat de idioti suntem? Si daca nu suntem...
-
N-am crezut vreodata ca o sa ajung sa spun ,,o sa lupt si o sa iasa bine". De obicei spun simplu ,,imi bag picioarele" si imi plan...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu