De cand eram mica sunt obisnuita sa-mi fie dor.
Cat aveam?! 4 ani si ma lua bunica pe tren sa merg sa-mi vad oamenii.
Si plangeam cand veneau si trebuiau sa plece.
Si timpul langa ei...trecea atat de repede...
Cand stiam ca trebuie sa vina, stateam in geam pana vedeam masina parcand in fata portii...
Si urlam cat puteam ca au venit...
Apoi am crescut. Am prins radacini.
Insa cand ma prindea dorul...
Eram acelasi copil de 4 ani care nu stia ce sa faca!
Si a trecut timpul...si nu a mai fost greu!
Am devenit imuna!
Cel putin asa credeam...
Am subestimat Dorul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu