Nu m-ar crede...

Daca as putea discuta cu cea care am fost acum 6 ani, nu as avea putine de spus.
As lua tinerica aceea la o bere, si i-as mangaia parul de fiecare data cand ar spune ceva ce denota durere, singuratate, deznadejde, pesimism, dezamagire.

N-as incuraja-o prea mult. I-as spune doar ca barbatul pe care il iubeste ea cel mai mult pe lumea asta n-o sa mai fie pentru mult timp, lucru asteptat si de ea. I-as povesti despre suferinta pe care plecarea lui o sa i-o provoace. Ea ar plange, dar n-ar intelege. Eu as plange, pentru ca stiu ce o asteapta.

I-as spune ca n-o s-o lase singura, i-as spune cat de mult o sa se indragosteasca si cat de mult o sa iubeasca, si probabil nu m-ar crede.

I-as spune ca o sa isi doreasca cel putin un copil, dar sa nu se deznadajduiasca atunci cand viata da si ia atat de repede incat n-o sa se poata dezmeticii la timp. O sa planga, dar n-o sa ma creada.

I-as spune ce e fericirea. Ca e exact cum si-o imagineaza, si o sa se bucure de fericirea mea.
I-as sterge lacrimile, as strange-o strans in brate si i-as sopti ce copilas fericit e si nu-si da seama.-

Apoi o sa-i povestesc despre ce frumoasa e viata in ciuda multiplelor palituri si lovituri. O sa ii explic cat de rezistenta e ea de fapt si cum o sa le ia pe toate asa cum vin, pas cu pas, si cum o sa ramana cu capul sus, ochii inlacrimati, dar intotdeauna pregatita sa treaca peste.

As ruga-o sa il ierte pe cel ce si-a batut joc de inteligenta, frumusetea si copilaria din sufletul ei, stiu ca n-o sa poata, dar o sa insist sa nu se invinovateasca pe ea insasi. Asta era doar un al fel de-al lui de-a o face sa se simta inferioara si de a se absolvi el de comportamentul deviant si sociopat pe care l-a avut.

La sfarsitul serii i-as spune ca e o norocoasa.

Nu m-ar crede...