Stiu

Stiu ca suntem tineri si avem timp, nu trebuie sa auzim asta ca incurajare de 10 ori pe minut.
Nu, nu avem nevoie sa stim ca e bine ca nu a fost mai rau, si asta stim.

Stiu ca se mai intampla, nu ma incurajeaza asta si nici nu ma doboara.
Stiu chiar si faptul ca sunt in acel 20% de femei care au patit asta o data in viata.
Stiu ca aveti cel putin 5 cunostinte care au trecut prin ceva asemanator, nu am nevoie de descrieri.

Stiu ca ne vreti binele, dar ganditi va rog macar de doua ori inainte sa scoateti vreo ineptie de incurajare pe gura, ca nu ajuta, dimpotriva.

Suntem bine. Da, a trebuit sa trecem si prin spital, asta datorita unor medici inapti si a ignorarii intuitiei.

Multumim pentru fiecare gand bun, pentru fiecare implicare, pentru toata intelegerea si pentru intreg sprijinul, dar consideram ca am incheiat un capitol socant, trist, deprimant presarat cu sange si lacrimi, si ca am inceput un capitol in care a venti primavara in viata noastra.

P.S - Sa nu aud inca un comentariu gen: ,,ah, deci de fapt nu a fost...deci n-ai de ce plange" ca jur ca o sa mancati jar!