Din ciclul ,,ma retine o scama"

De fiecare data cand m-am deschis orbeste a durut de-am simtit ca cineva imi cioparteste inima in mine cu un cutit de vanatoare dupa care o extrage din piept pe bucatele, iar eu cat as fi vrut sa mor ca de' e inima si daca un om are inima ciopartita tre sa moara, nu muream. Dupa o astfel de faza realizam ca cel mai sigur lucru pentru mine este sa nu ma mai deschid. Si ma inchideam la fiecare pas, de fiecare data cand simteam ca cineva vine cu un cm mai aproape de mine, la orice durere, la orice privire plina de iubire, la orice. Era mai bine sa nu simt. Dar era o extrema din care ieseam greu si cu ajutorul careia ramaneam singura tot timpul. Ca sa nu pierd chiar pe toata lumea am inceput selectia. Si am ales oamenii pe care ii consideram incapabili sa ma raneasca. Ei bine, crudul adevar- Si Dumnezeu este capabil sa ne raneasca!
De ce post-ul asta acum? Pai tocmai am descoperit ca pana acum am trait degeaba. Am visat ca oamenii nu au de ce sa-mi faca rau daca nu i-am provocat, am crezut ca fat frumos exista, ca patesc lucruri naspa pentru ca le merit, ca iubesc mult si degeaba, ca simt dar nu baga altii de seama, si am dat shut down again. Doare, doare de ma sufoc, dar am trait si alte dureri si nu vreau sa ma inchid iar. Doare sa crezi ca basmele sunt adevarate, ca iubirea adevarata exista, ca cine te iubeste nu-ti face rau, ca parintii sunt acolo intotdeauna, ca prietenii adevarati n-or sa inceteze sa te mai caute, ca iubirea aia pe care o porti cu cea mai mare puritate si cu cea mai mare insemnatate pentru acel, acel cineva care ti-a dat lumea peste cap, nu e bagata in seama de el, sau mai rau, nu crede in existenta ei, ca ideea ta de familie fericita poate sa nu fie pusa in aplicare, ca dorinta de a fi o studenta si atat nu poate fi indeplinita, ca n-ai participat la Artmania cu toate ca de Anul Nou ai promis c-o so faci, ca vorbesti limba romana si o intelege fix persoana la care te-ai gandit mai putin si peretele, nu cel caruia te adresezi, ca strigatele tale disperate de ajutor nu sunt bagate in seama. Doare!
Concluzia, prefer sa fiu om, naiva, visatoare, ciudata, cu un tampit simt al ridicolului, cu prieteni ciudati, cu atitudini iesite din comun dar capabila sa fiu om, decat o piatra in forma de om care sa nu simta, sa nu se accepte asa cum e, sa nu lase pe nimeni sa o atinga. Am o viata, scurta, daca nu simt acum, mor degeaba!

P.S I rock in theory...I suck at practice...