,, Nietzsche era de parere ca intr-o dragoste adevarata sufletul acopera trupul. Pe o plaja unde nisipul dogoreste la amiaza, trupul acopera sufletul. Stai intins pe nisip, cu ochii inchisi, caldura iti cotropste intreg trupul si nu te mai intereseaza nimic altceva. Lumina actioneaza ca un narcotic. In aer pluteste miros de alge putrezite, dar soarele face din el un motiv in plus de a regasi bucuriile simple de care ai uitat. Timpul insusi nu mai curge. Sau nu mai exista. A luat forma valurilor care se rostogolesc incet, intr-un balans aproape erotic. In acele clipe -a fi- inseamna totul. -A avea- nu mai are importanta. La mare, vara, am trait la nivelul senzatiilor pure, cu un hedonism, poate superficial, poate elementar, dar care ma facea sa cred ca nu mai am nimic de reprosat nici lumii, nici mie. Acolo am inteles ca mitul sirenelor nu-i o gluma nici azi. Marea iti sterge din minte singurul gand care i-ar putea periclita magia. Acela ca iubirea, cum a zis Unamuno, e tot ce poate fi mai tragic pe lume.
Poate ca marea mi-a dat mie ce altora le-a dat alcoolul. Doar ca betia pe care ti-o da marea e una aparte. Nu mai ai decat trup, dar, in acele momente, trupul e mai aporape decat sufletul de ceea ce poate asigura un sens vietii, fiindca reolva mai simplu problema fericirii. La mare, nu m-am gandit niciodata la ce ma nemultumeste. Imi ajungea ce simteam. Daca eram doi nu mai conta chiar nimic. Dar chiar si cand eram singur, retras intr-un loc putiu, singuratatea nu ma deranja. O limpezeau, parca, valurile care spalau pe nisip urmele lasate de alte valuri. Ca intr-o amintire a amintirii."
Octavian Paler- Autoportret intr-o oglinda sparta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu