Vant

Azi am mers brambura prin oras timp de o ora. Obosita moarta, cu umerii plecati si cu sentimentul ca o sa vomit de nervi. Nu nervi din aceia, explozivi, ci nervii pe care eram prea obosita sa ii explodez. Nervii aia...ca durerea de masea...
Ma gandeam ce vant ,,de raceala" bate...si la un moment dat m-am oprit pe banca. Nu sunt prima care s-a intrebat asta vreodata, dar cum ii urmaream pe oamenii care mi se perindau prin fata....m-am intrebat: ,,oare ei se asteptau sa ajunga unde sunt si sa fie ceea ce sunt sau si pe ei viata i-a facut sa schimbe directia?" Nu dau vina pe viata, cu toate ca am cativa Sfinti din calendar coborati in ,,cinstea" ei, dar nu mi-am imaginat ca o sa ajung aici. La un breakdown mental si fizic. Nu mi-am imaginat ca o sa ajung atat de jos incat sa nu mai am energie sa imi sparg paharele prin casa sau sa plang. Nu mi-am imaginat ca o sa plec capul vreodata in fata cuiva si o sa zic, bine...ai castigat, fa ce vrei cu mine. Mi se pare normal sa obosesti, nu poti lupta incontinuu. Asa ca ma folosesc de absenta mea din viata voastra ca sa ma obisnuiesc cu prezenta mea in viata altora. Sa  ma ridic si sa ma lupt mai departe. Poate intr-adevar sunt o fiinta slaba si am renuntat prea repede, dar credeti-ma, in acest moment, nu-mi mai pasa!