Zilele copilariei mele au apus...m-am luptat din rasputeri sa ma mentin o imatura, dar se pare ca e timpul a nu ma mai lupt, ma lupt degeaba...am uitat cum e sa te cateri in varful bradului fara sa-ti fie teama, acum ma catar dar numai pentru a brava, atunci era ceva natural. Am uitat cum e sa nu-ti pese ca ai vase de spalat, ca trebuie a speli hainele, ca ai de facut mancare...asta e, trebuie sa cresti la un moment dat...cand aveam 12 ani vroiam sa cresc, acum as da toti banii din lume sa mai am 12 ani o zi. Am evitat orice responsabilitate in ideea ca responsabilitatile sunt pentru oameni mari, am evitat orice munca in ideea ca adultii muncesc, am refuzat sa ascult de parinti deoarece ar fi insemnat capitularea mea in fata ideii ca au dreptate, depunerea armelor adolescentei...
Acum, ma uit la mine si realizez ca trebuie sa depun armele adolescentei, vreau nu vreau, sa ridic steguletul alb si sa ma predau. Sa ma predau cui? Viitorului meu. Gata cu ideea ,,ma bag orice ar fi". Nu vroiam asta, ma sperie, ma sperie de nu mai pot sa dorm noaptea, ma sperie ideea ca nu o sa fac fata, ca o sa explodez si o sa zic ca vreau sa ma mai port iresponsabil inca o data, si ma port asa exact cand nu trebuie, si imi pun o intreaga familie in cap si etc, stiti ce urmeaza.
Doamne, nu vreau sa mai cresc!
Miley Cyrus -The Climb
Asculta mai multe audio diverse
Asa este,ai dreptate,la un moment dat trebuie sa trecem granita de la copilarie,adolescenta la maturitate,e cam trist dar nu avem ce face,dar putem pastra in suflet zambetul acela inocent si sincer al copilului ce am fost candva si astfel legatura cu perioada copilariei se mentine dar nu faptic ci sufletesc.
RăspundețiȘtergereDa, dar mai sunt unii asa ca mine, care vor din cand in cand sa se si manifeste:) si dovada de maturitate, este atunci cand te manifesti copilareste, insa te gandesti bine la consecinte...oricum am lua-o...nu merge decat cum spui tu...sufleteste sa ramai un zvapaiat...
RăspundețiȘtergere