Ma destram...

Era iarna. Bunica imi croseta de zor un pulover. Doua pe fata, doua pe dos, doua pe fata, doua pe dos...si la un moment dat am vazut ca incepe sa-l destrame...si atunci ma gandeam ca oricine din cand in cand face trei pe dos...cu toata experienta din lume. Sunt un pulover in crosetare si din cand in cand, my maker da trei pe dos...my maker fiind eu insami, ma crosetez, gresesc, destram, crosetez iar si tot asa pana poate iese dracului puloveru ala. Ma destram si doare de simt ca ma sufoc, ma destram si nu e nimeni sa zica stop. Bunica destrama pana la greseala, eu ma destram si peste greseala...incontrolabil...parca imi place sa simt cat doare sa ma dezintegrez...
Stiti voi...ce nu te omoara, te face mai puternic...dar eu nu vreau sa fiu mai puternica, eu vreau sa fiu eu...cea care se teme de intuneric si de singuratate, de zmeii din cosmare, care plange cand viseaza urat si care plange de dorul bunicilor. Care in cel mai natural mod indrageste oamenii buni...care cauta partile pozitive in fiecare in incercarea de a se apropia de ei, de a avea incredere in ei...nu ma vreau mai puternica, ma vreau mai eu! Am uitat sa stau cu o perna in brate si sa ma gandesc ca totul trece...M-AM uitat! Si nu e corect sa am ursitoare atat de afurisite...parca-mi imaginez la botez ca fiecare a zis ce a avut de zis...prima sa am ochii mari si verzi care sa ma dea de gol cand iubesc, cand nu-mi place ceva sau cand incerc sa mint. A doua probabil mi-a ursit sa fiu pupacioasa si iubareata, sa pun suflet in orice fac, a treia mi-a ursit sa seman cu mami si cu tati, sa am inteligenta tatei si puterea de munca a mamei...iar ursitoarea cea rea...mi-a ursit ca ochii aia verzi si mari sa planga pana nu mai au lacrimi, sa iubesc intotdeauna pe cel nepupacios sau neiubaret si daca se poate sa nu ma iubeasca nici pe jumate cat il iubesc eu, si pe sfarsit mi-a urat sa iau pe langa inteligenta tatei si puterea mamei tacerea. Tacerea aceea care nu ma scoate in evidenta cu nimic. Asa ca am o urare pentru uristoarele mele! SA VA F*T!