Pixeli

Cateodata am senzatia ca sufletul nostru e alcatuit din pixeli. Ca sa fie sentimentul cat mai clar ai nevoie de cat mai multi...si din pacate calitatea sufletelor noastre nu e cea mai buna si incepem sa nu simtim sau sa simtim dar prost. Simt. Simt multe. Simtim. E bine. Dar am incercat vreodata sa simtim clar? Daca stam cu doua prajituri in fata stim ce vrem? Uite, de aia apreciez oamenii care chiar stiu ce vor, dar si aici e o problema. Suntem defecti. Simtim ca vrem ciocolata dar incercam vanilia. Si daca stii ce vrei e ceea ce iti face bine? Hai sa incercam un sentiment simplu. Iubirea. Unii iubesc, unii traiesc cu impresia ca iubesc si unii pur si simplu vor sa fie iubiti. Dar sufletul nostru n-are 15 megapixeli, si zoom 20x, e sarac, la mana a doua cumparat si iubim dar ne trece, avem impresia ca iubim si chiar ne indragostim, suntem iubiti dar nu iubim. As vrea, din tot sufletul meu, sa se inghete sentimentul acela pur, sa se opreasca orice alt sentiment, sa iubim, pentru o secunda, sa iubim si sa fim iubiti. Sau mai simplu, nu eu, poate el, poate ea, voi, altii, oricine de pe intreaga planeta sa simta atat de pur. Nu visez sa schimb lumea, dar in secunda aia sunt convinsa ca nu vor exista iubiri pierdute, lacrimi pentru iubirile pierdute, ura, suferinta. Va exista doar iubire.
Pana atunci ma multumesc cu ciurul meu de suflet. Cand m-a intrebat cineva de ce nu-mi vand telefonul pentru altul mai bun i-am zis ca-si face treaba perfect. Si sufletul meu, l-as da la schimb pe unul de calitate, as cumpara piese sa-l ,,tunez", dar isi face treaba numa bine...momentan...