AM doua fobii. Mai bine spus una singura (achulofobie-teama inexplicabila de intuneric) iar cealalta e doar o teama minora care ma rascoleste de fiecare data cand ma uit la ceas. Teama aceea minora dar tulburatoare este teama de pierdere a timpului, de trecere a lui. Fugit irreparabile tempus. Sunt tanara, prea tanara sa ma gandesc la el. Ar trebui sa vreau sa il pierd, sa nu ma gandesc ca trece si o sa imi fie dor de anii astia. Sa nu ma gandesc ca peste 5 ani o sa imi fie dor de anii studentiei, sau peste 10 ani o sa imi fie dor de pielea mea mai ferma decat acum. Sa nu ma gandesc ca cei din jurul meu odata cu mine se schimba, ca n-o sa-i mai am. Cand trece timpul pe langa mine imi lasa pielea gainii si gustul amar al nimicului. Nimicul este cel mai ingrozitor lucru din univers. Nu moartea, nu violenta, nu sangele varsat sunt groaznice. Nimicul. Si cand mori din nimic, cand curge sange pentru nimic, palma pe care o primesti din nimic, doare mai tare. Pentru ca e nimicul acolo. Timpul trece pentru nimic...iar noi...nu facem nimic pentru a-l tine pe loc...nu ca am putea face ceva...nu putem face..NIMIC.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu