Nu acel gen de stea, oameni buni, ma consider o persoana serioasa si realista!!! Azi noapte, stateam intinsa in iarba, priveam cerul si vantul din cand in cand se juca cu parul meu. M-am gandit la viata, moarte, fericire,nirvana...n-am dat de niciuna. Am dat de liniste. O liniste dureroasa dealtfel. Si acel tablou dureros era completat de frumusete. Doza perfecta de dramatism si frumusete intr-o noapte. Cerul era atat de plin de stele ca aveam impresia ca greutatea lor o sa-l traga peste mine. Iar vantul le facea si mai frumoase, le sporea stralucirea, se jucau intre ele, se intreceau care e cea mai frumoasa. Linistea in schimb te tinea in alerta, ceva rau urma sa se intample. Nu vi se pare?! M-am obisnuit ca inaintea oricarei catastrofe sa nu aud nimic. Liniste. Atat. Inaintea oricarei furtuni e liniste. Inaintea oricarei viituri, e liniste. Asa ca, nu puteam decat sa ma gandesc ca frumusetea din fata mea trebuie platita cu ceva. Linistea ma facea sa cred ca va fi platita cu ceva rau. Am adormit asa, in alerta, si te-am visat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu